Casa subterana
Casele subterane s-au construit din cele mai vechi timpuri, in special in zona temperata a Terrei. Cea mai veche dovada arheologicã in acest sens dateaza din neolitic: este vorba despre asezarea Skara Bare din Insulele Orkney, in nordul Scotiei.
Cea mai faimoasa casa subterana moderna, si probabil si cea mai mare, apartine lui Bill Gates – conducatorul Microsoft si este situatã pe malul lacului Washington, in Statele Unite.
Case subterane din Insulele Orkney (neolitic)
Principiul care stã la baza constructiei acestor case este urmatorul: pamantul, datorita densitatii ridicate, izoleaza peretii casei de diferentele de temperatura din exterior. De exemplu in timpul iernii, dacã temperatura aerului a coborat sub 0 grade, temperatura solului nu coboara sub 13-15 garde C. In timpul verii, aceleasi proprietati izolatoare ale pamantului, feresc casa de supraincalzire, deoarece variatiile de temperaturã din sol sunt foarte mici de la un anotimp la altul.
De regula, casele construite in pãmant au doi pereti la suprafata: peretele dinspre sud si tavanul. Acestia sunt si peretii care slujesc drept sursa de lumina naturala (au ferestre si luminatoare) si de caldura, fiind construiti din materiale care au capacitatea de a capta si stoca caldura. Aceastã caldura stocatain timpul zilei este raspanditain cladire in cursul noptii, necesitand un aport mic de incalzire din surse conventionale.
O astfel de constructie presupune existenta unui proiect adaptat acestor conditii (casa trebuie proiectatã cu suficiente surse de luminã naturala si ventilatie pentru a nu induce sentimentul de claustrofobie) si un constructor experimentat pe genul acesta de proiecte, pentru ca altfel pot aparea probleme de tipul condensului, infiltratiilor de apa si lipsa luminii naturale.
Printre principalele avantaje se numara: durata de viata mai mare decat a unei constructii normale, economii de pana la 50% la cheltuielile de incalzire, rezistenta marita la cutremure, costuri similare, sau chiar mai mici de constructie in comparatie cu o casã pe pamant, mentenanta redusa, este neafectata de vremea de afara si prezinta o securitate mai mare.
Un bun exemplu de cladire subterana cu un grad ridicat de eficienta energetica este casa Caer Llan Berm, din Marea Britanie, recunoscuta ca fiind una dintre casele cu cel mai mic consum de energie conventionala din Europa si este garantata ca neavand nevoie de costuri de mentenanta si pentru suplimentarea energiei timp de 5, pana la 6 secole.
Toate cele 7 dormitoare si micul apartament din interior au deschidere spre luminator si spre peisajul de afarã, asigurandu-li-se astfel luminã naturalã pe tot parcursul zilei.
Casele subterane se construiesc din cele mai vechi timpuri si in zonele toride ale planetei, cum ar fi desertul berber din Tunisia. Cel mai celebru exemplu este hotelul Sidi Driss din localitatea Matmata (unde s-a filmat Razboiul Stelelor). Tehnica de constructie este usor diferita fata de casele din zona temperata: se sapã un put de mari dimensiuni in solul calcaros, iar in peretii acestuia sunt sapate incaperile de locuit. Unele case sunt formate din mai multe astfel de puturi, care comunicã intre ele prin galerii. Aceste case sunt racoroase in timpul zilei si isi mentin o temperatura constanta si pe timpul noptii.
Alte exemple celebre de case subterane sunt casutele hobbit-ilor din Stapanul Inelelor si centrul orasului Zion din trilogia Matrix
